Plimbari cu vaporasul pe gratis

Bucureştenii se vor putea plimba gratuit cu vaporaşul pe lacul Herăstrău, luni, începând cu ora 12.00, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement organizând şi un eveniment cu fanfară militară, o slujbă religioasă şi o paradă de ambarcaţiuni, de Ziua Marinei Române.
Turiştii şi bucureştenii vor sărbători Ziua Marinei, luni, la Debarcaderul Central (Pavilion H) din zona Lacului Herăstrău, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB).

Începând cu ora 12.00 şi până la ora 20.00, vizitatorii sunt aşteptaţi la plimbări gratuite cu vaporaşul pe lac.

Evenimentul va începe cu ridicarea pavilionului si a marelui pavoaz, în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, după care vor urma oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, apariţia “zeului Neptun”, parada vaporaşelor si lăsarea la apă a ancorei de flori.

Marinarii ALPAB vor încheia programul cu jocuri marinăreşti tradiţionale, precum trasul la parâmă şi umplerea butoaielor cu apă.

“În această zi specială pentru marinarii români vom sărbători pe Lacul Herăstrău devotamentul şi pasiunea cu care aceştia şi-au dus la îndeplinire misiunile. Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care vor dori să ne fie alături la acest eveniment, ocazie cu care vom oferi vizitatorilor plimbări gratuite cu vaporaşul”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB, citat în comunicatul de presă.

Pe Lacul Herăstrău vor fi prezente 12 ambarcaţiuni, cu un număr total de 400 de locuri.

De asemenea, vor fi disponibile pentru plimbări 60 de bărci cu rame şi 60 de hidrobiciclete, care pot fi închiriate pentru cinci lei pe oră-bărcile şi 10 lei pe oră-hidrobicicletele.

Începând de marţi, bucureştenii vor plăti pentru o plimbare cu vaporaşul cinci lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii şi pensionari.

Sursa:mediafax

Norul in chip de om

Imaginile au fost surprinse de un amator pe cerul oraşului canadian Grand Falls, înainte de începerea unei furtuni. Ele arată cum se formează norul cu formă de chip uman.

La vederea formei luate de nor, cel care filma a avut un şoc. “O faţă de om!” a exclamat acesta cu o reală surprindere.

Imaginile au fost postate pe site-ul Youtube, unde reacţiile nu au întârziat să apară. Unii cred că este un fenomen supranatural, alţii sunt de părere că este o minune a naturii.

Urmăriţi imaginile surprinse de cameramanul amator:

Sursa:Adevarul

Impanatul boului

Un obicei unic în ţară de Rusalii se ţine în localitatea clujeană Batin. Aici se organizează “împănatul boului“, eveniment ce constă într-o procesiune care se desfăşoară pe uliţele satului, personajul principal fiind un bou împodobit cu ghirlande de flori.
În zorii zilei de Rusalii, un grup de tineri din sat fac din flori de câmp şi spice de grâu o cunună ce va fi aşezată pe coarnele boului, ea reprezentând simbolul rodniciei. După slujba de la biserică, ei pornesc, călare, de la un capăt la altul al satului, urmaţi de alaiul de fete care însoţesc boul împăunat cu crengi verzi, flori şi beteală, dar şi de muzicanţi. Alaiul astfel format opreşte în dreptul caselor, iar ţăranii stropesc boul cu apă ca să aibă parte de belşug la toamnă.

Alţii plătesc pentru onoarea de a se fi oprit boul în dreptul casei lor. Când ajunge în dreptul bisericii, boul este alungat de călăreţi de pe un deal, iar fata care-l prinde prima de coarne ştie că se va mărita în anul respectiv. Totul se încheie cu o petrecere la căminul cultural în care se dansează până târziu.
Impanatul boului sau sărbătoarea moşceilor este un spectacol folcloric al încrederii omului în triumful Soarelui a cărui energie dă siguranţă belşugului şi speranţă de bunăstare. Obiceiul este o perpetuare a unor ritualuri mitice din vremea dacilor care atribuiau unor forţe divine puternica revărsare de lumină, căldură şi culoare ce declanşază spre sfârşitul primăverii o fantastică explozie vegetativă care înveseleşte lumea şi sufletul omului”, a declarat etnologul Vasile Cosma. Impanatul boului se mai pratică şi în satele Tăure, Căianu Mic, Chintelnic şi Şieu Cristur

Eat red! Live green!

Ciresele sunt deosebite prin savoarea lor dar si prin aportul de elemente nutritive
aduse organismului. Luna iunie ni le ofera din belsug, asadar sa profitam…

CIRESELE

Prezente in Europa inca din anul 1000 i.e.n, prima oara in Elvetia, ciresele sint originare din
orientul Mijlociu. Legenda spune ca ar fi fost descoperite la malul Marii Negre de catre romani.
Alti cercetatori au adus dovezi ca originea lor e mult mai indepartata. In Franta, in perioada
Evului Mediu, Louis al XV-lea era mare amator de cirese si incuraja cultura si dezvolatrea unor
noi specii.
Calitati nutritive
Sezonul cireselor este in lunile mai si iunie, iar ele anunta sosirea unor frumoase zile de vara.
Cele mai dulci dintre fructele rosii, furnizeaza in jur de 68 Kcal la 100 g (284 J) si o cantitate
apreciabila de vitamina C (15 mg la 100 g) si de provitamina A.
Bogatia lor in potasiu le da proprietati diuretice, iar fibrele pe care le contin stimuleaza functia
intestinala. In trecut, se utiliza uleiul extras din simburele de cirese pentru durerile reumatismale
si pentru a facilita eliminarea calculilor renali. Se spune ca sint capabile sa indulceasca zilelele
„in care esti prost dispus”.
Un studiu recent efectuat de Centrul Dentar Forsyth (S.U.A), a aratat ca sucul de cirese joaca
un puternic rol antibacterian si poate neutraliza, in aproape 9 din 10 cazuri, activitatea enzimelor
implicate in formarea placii dentare. Pigmentul antocian care coloreaza cireasa in mod natural,
face parte dintre colorantii alimentari autorizati si inscrisi in codul european ca E163.
Cum sa le alegem?
Dovada prospetimii este data de coditele verzi. Ciresele trebuie sa fie stralucitoare, carnoase si cu o culoare vie. Dar atentie: nuantele de culori si uniformitatea culorii depinde de specie.
Cum sa le preparam si sa le conservam?
Foarte zemoase, ciresele trebuie consumate rapid pentru a nu-si pierde calitatile si savoarea.
Atrag mirosurile altor alimente si de aceea daca le pastram la frigider este bine sa le acoperim .
Pot fi congelate, dar sint foarte bune si in compot, dulceata sau pentru prepararea coniacului de
cirese.
Trucuri
– pentru a le scoate simburii astfel incit sa pastram cit mai mult din pulpa fructului, se tin timp de
o ora in apa cu gheata.
- adaugarea de coaja de lamiie, pastreaza savoarea compotului de cirese.
- pentru a grabi decongelarea cireselor, se toarna peste ele o lingura de alcool parfumat
(coniac, lichior).

Sursa:Dr. Laura Margareta Bara Medic medicina sportiva Consultant in probleme de nutritie

Flying Mouse 365

Chow Hon Lam este un designer pentru tricouri din Malaezia si a realizat o serie de ilustratii foarte creative.
El este de asemenea si caricaturist, iar proiectul sau, “Flying Mouse 365 presupunea crearea unei ilustratii pe zi, timp de un an.
Chow lucreaza si colaboreaza acum cu branduri precum AirAsia, Nike, Lotus F1, MARTELL VSOP, KLUE, and Dave Matthews Band.
Vezi mai mult aici.
Iata una din ele!

Sursa:Apropo.ro

Germ Genie

Tastatura calculatorului se umple cu bacterii foarte periculoase pentru sanatate. Chiar daca cei mai multi aleg sa ignore advertismentele specialistilor, o companie a creat si a dezvoltat Germ Genie, un aparat care ucide 99% dintre microbii prezenti pe tastatura, anunta realitatea.net.

Conform rezultatelor unor teste efectuate la Universitatea britanica Hertfordshire, Germ Genie a reusit sa curete tastatura calculatorului de germeni precum E.Coli, Stafilococul Auriu si Bacilul Subtillis in proportie covarsitoare de 99%, si asta in doar doua minute. Iar in zece minute Germ Genie indeparteaza microbii de pe intreaga suprafata a tastaturii.

Aparatul detecteaza miscarile degetelor pe tastatura computerului, si, dupa ce utilizatorul si-a terminat treaba, tastatura este curatata cu ajutorul unei lumini ultraviolete. Astfel, urmatoarea persoana care va utiliza computerul se va putea bucura de o tastatura curata.

Sursa:paginamedicala.ro

Sa ne distram cu…

Chipul comun

Lisa DeBruine si Ben Jones, doi psihologi de la Universitatea Aberdeen din Scotia, au creat in cadrul unui experiment, realizat de Faceresearch.org, portretul-robot cu chipul cel mai comun al femeilor din fiecare tara.

Acestia au fotografiat mii de femei din intreaga lume, cu varste cuprinse intre 20 si 50 de ani, apoi au studiat pozele pentru a gasi trasaturile cele mai intalnite la femeile din fiecare tara.

Cu ajutorul graficii computerizate, Lisa DeBruine si Ben Jones au realizat portretul-robot al acestora specific fiecarei natii.

Sursa:apropo.ro

Exercitiile fizice si memoria

Exerciţiile fizice de intensitate moderată care sunt practicate în mod regulat, precum mersul pe jos, îmbunătăţesc memoria persoanelor în vârstă de peste 55 de ani şi împiedică fenomenul de deteriorare a capacităţilor mintale, asociat procesului de îmbătrânire.

Acesta este primul studiu realizat pe adulţi în vârstă de peste 55 de ani, cu o bună stare de sănătate, care prezentau semne normale de atrofiere a hipocampusului, o regiune a creierului ce joacă un rol major pentru memorie, au precizat cercetătorii de la Universitatea Pittsburgh din statul Pennsylvania, Universitatea Illinois, şi Universitatea Rice din statul Texas, autorii acestui studiu.

Studiul a fost publicat în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences. Studiile precedente au relevat faptul că această zonă cerebrală se micşorează în mod natural pe parcursul vieţii adulte, afectând memoria şi contribuind la creşterea riscului de apariţie a demenţei.

La acest studiu au participat 120 de persoane cu vârstele cuprinse în intervalul 55 de ani – 80 de ani, sedentare şi care nu sufereau de demenţă. Jumătate dintre voluntari au fost incluşi într-un program ce includea mersul pe jos, cu o viteză moderată, timp de 40 de minute pe zi, trei zile pe săptămână. Ceilalţi voluntari au practicat doar câteva exerciţii uşoare.

Un test IRM (imagistică prin rezonanţă magnetică) al creierelor lor a fost efectuat înainte de începerea studiului, apoi după şase luni şi din nou, la sfârşitul studiului, după 12 luni.

Savanţii americani au constatat că voluntarii care au practicat mersul pe jos au beneficiat de o creştere a hipocampusului stâng şi drept cu 2,12%, respectiv 1,97%, după un an.

În schimb, voluntarii din grupul ţintă au suferit o scădere cu 1,4% respectiv 1,43% a celor două regiuni cerebrale, acest fenomen fiind considerat normal, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă.

În opinia cercetătorilor, exerciţiile fizice contribuie la creşterea concentraţiei în organism a unei proteine ce aparţine dintr-o familie de factori neurotrofici esenţiali pentru supravieţuire şi pentru regenerarea neuronilor – etapă vitală pentru formarea unor noi capacităţi de memorare.

O creştere în volum a hipocampusului este asociată cu o creştere a concentraţiei din sânge a acestei proteine.

Studiul a fost finanţat de National Institute of Aging din Statele Unite ale Americii.

Sursa:mediafax

Aur lichid

Uleiul de masline provine doar de la fructele verzi, iar culoarea, consistenta si mirosul variaza in functie de clima, de soiul maslinului etc. El contine vitamine ca A, B1, B2, C, D, E, K, fier, acizi grasi nesaturati, saturati, , trigliceride, etc. Acest ulei este ideal pentru gatit, aceasta pentru ca nu isi pierde proprietatile la incalzire decat peste 210 grade celsius, iar temperetura optima pentru gatit este de 180 de grade Celsius. La temperatura de gatit alte grasimi isi pierd proprietatile si devin toxice. Uleiul de masline intervine in multe procese metabilice, protejand astfel impotriva multor boli. Astfel ca folosirea uleiului de masline in alimentatie adauga mai multi ani vietii.

Alaturi de vin, “aurul lichid” aproape se confunda cu civilizatia europeana

Poseidon, zeul marii, si Atena, zeita pacii si a intelepciunii, isi disputau acelasi oras proaspat nascut pe pamantul Aticii. Pentru a pune capat discordiei, Zeus a decis ca orasul sa fie dat acelui zeu care le va oferi oamenilor cel mai de folos dar. Poseidon a lovit cu tridentul o piatra si din ea a tasnit apa sarata. Atena a impuns pamantul cu sulita si a rasarit un maslin. Oamenii au fost atat de incantati de fructele pomului incat Zeus i-a dat Atenei orasul, si orasului numele Atenei. De atunci, maslinul a devenit simbolul intelepciunii si al pacii.

Chiar si acum, se spune ca in locul unde legenda s-a nascut, este un maslin. Potrivit lui Homer, maslinul creste pe pamantul Greciei de mai bine de 10.000 de ani. De-a lungul timpului, maslinul si-a daruit frunzele pentru ca din ele sa-si faca lauri victoriosii din intrecerile sportive dar si cei din sangeroasele razboaie, iar uleiul din fructul sau a uns cele mai nobile capete ale istoriei. Coroanele si ramurile de maslin, emblemele binecuvantarii si ale puritatii, erau oferite zeitatilor si imparatilor: cateva au fost gasit si in mormantul lui Tutankhamon. Pomul era considerat sacru iar potrivit legii regelui Solon, oricine ar fi incercat sa distruga un maslin era aruncat in exil sau ucis pe loc. Astazi, din pamant isi trag seva peste 800 de milioane de maslini. Cea mai mare productie de maslini se gaseste in tari precum Spania, Italia, Franta, Grecia, Tunisia dar nu raman in urma nici state ca Turcia, Portugalia, Peru, Brazilia, Australia, Noua zeelanda si California. Soare, piatra, seceta, tacere si solitudine – sunt cele cinci ingrediente care, potrivit traditiei italienesti, creaza habitatul ideal pentru maslini.

Un maslin poate ajunge pana la varsta de 2.000 de ani. Incepe sa fie roditor dupa primii 4 – 8 ani de viata.

“Aurul lichid” previne aparitia cancerului

Homer il numea aurul lichid. Stralucirea lui mistica a iluminat istoria. Picaturi din el s-au prelins pe oasele sfintilor si martirilor si prin gaurile mormintelor lor. Uleiul de masline a fost mereu plasat undeva intre mancare si medicament. Hipocrate, parintele medicinii moderne, recomanda sucul de masline proaspete pentru tratarea bolilor cronice iar maslinele pentru vindecarea de ulcer. In Evul mediu era folosit pentru a trata problemele ginecologice iar in tarile din zonele mediteraneene era folosi ca tratament pentru durerile de ureche, ca purgativ, in special la copii; de asemnea era folost pentru tratarea durerilor de stomac, gastrite, ulcere gastroduodenale. Astazi, cercetarile moderne demonstreaza stiintific binefacerile acestor obiceiuri. Uleiul de masline este singurul ulei vegetal care poate fi consumat asa cum este: proaspt stors din fruct. Proprietatile benefice pe care le are asupra sanatatii se datoreaza continutului ridicat de acizi grasi mononesaturati si substante antioxidante. Studiile au aratat ca uleiul ofera protectie impotriva bolilor de inima, este foarte bine tolerat de stomac si ajuta la combaterea ulcerului si a gastritei. S-a demonstrat ca la oamenii care consuma aproximativ 25 ml (cam 2 linguri) de ulei de masline in fiecare zi, timp de o saptamana, se observa o reducere considerabila a colesterolului si un nivel ridicat al compusilor antioxidanti din sange. Cercetatorii spanioli recomanda includerea acestui ulei in dieta zilnica pentru prevenirea cancerului de colon iar cei din Chicago afirma ca dieta mediteraneeana, bogata in ulei de masline, reduce riscul aparitiei cancerului la san.

Sursa:vinul.ro

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.