Legenda lui Mos Neculai

Legenda lui Mos Nicolae este o poveste foarte populara si foarte frumoasa, insa Nicolae din Myra a existat in realitate, fiind cunoscut in lumea crestina ca Sfantul Nicolae, arhiereu de Myra, Turcia.
Sfantul Nicolae s-a nascut aproximativ in 280 in Patara, Lichia, in sudul Turciei de astazi, intr-o familie de crestini bogati si credinciosi. Parintii sai (tatal Teofan si mama Nona) au murit intr-o epidemie cand el era inca un copil. Nicolae si-a folosit de atunci intreaga avutie ajutorarii oamenilor saraci, bolnavi si suferinzi. Intreaga sa viata sta sub semnul facerii de minuni, a salvat de la inec un credincios care i-a cerut ajutorul prin rugaciuni, a salvat o corabie de la scufundare prin oprirea unei furtuni pe mare, a scos oameni nevinovati din temnite, a vindecat oameni de boli incurabile, le-a redat vederea, auzul sau graiul.
In perioada Imperiului Roman, crestinii erau persecutati, asa ca Sfantul Nicolae a fost intemnitat din cauza credintei lui, murind pe 6 decembrie 342 la Myra, Turcia.
Ziua mortii lui a devenit ziua Sfantului Nicolae, moment in care sunt sarbatorite atat faptele lui de sfant, cat si povestile ce au dus la nasterea legendei lui Mos Nicolae.
Legenda spune ca trei surori, fetele unui nobil sarac, nu se puteau marita datorita situatiei financiare precare. Se spune ca atunci cand fata cea mare a ajuns la vremea maritisului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lasat noaptea, la usa casei nobilului, un saculet cu aur.
Povestea s-a repetat intocmai si cand a venit vremea de maritis pentru cea de a doua fata. Cand i-a venit vremea si celei de a treia fete, nobilul a stat de paza pentru a afla cine era cel care le-a facut bine fetelor sale. In acea noapte, nobilul a stat de paza si l-a vazut pe cardinalul care lasa saculetul cu aur. Se spune ca Sfantul Nicolae s-a urcat pe acoperis si a dat drumul saculetului prin hornul casei, intr-o soseta pusa la uscat, motiv pentru care a aparut obiceiul agatarii sosetelor de semineu.
Dupa ce tatal fetelor a vazut cele intamplate, Nicolae l-a rugat sa pastreze secretul, insa acesta nu a rezistat tentatiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neasteptat ii multumea lui Nicolae pentru el. Cei trei saculeti cu aur facuti cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfantului Nicolae sub forma a trei bile de aur (in iconografia apuseana).
In secolul al XII-lea, calugaritele franceze, inspirate de fapta de milostenie a Sfantului Nicolae cu cele trei fete salvate de la prostitutie, in ajunul praznuirii lui au inceput sa faca cadouri familiilor nevoiase in ciorapi. Asa s-a nascut “Mos Nicolae”.
O alta legenda spune ca Dumnezeu i-a chemat la el pe Sfantul ierarh Nicolae si pe Sfantul Casian Roman. Cei doi sfinti s-au imbracat in vesminte stralucitoare si au pornit la intalnirea cu Domnul. Pe drum, cei doi au zarit un carutas a carui caruta se infundase in noroi. La vederea omului aflat in necaz, Sfantul Casian, in loc sa dea o mana de ajutor, a plecat pentru a nu intarzia la intalnirea cu Dumnezeu. In schimb, Sfantul Nicolae l-a ajutat pe taran, si-a murdarit hainele si nu a ajuns la timp. Ajuns primul, Sfantul Casian a fost intampinat de Dumnezeu cu o politete rece. Dumnezeu i-a spus: „Esti punctual, impecabil in tinuta, dar iti lipseste ceea ce lui Nicolae ii prisoseste: dragostea fata de aproape“. Asa se explica ca numele Sfantului Nicolae este purtat de atatia oameni, este praznuit si proslavit in fiecare an, pe cand numele Sfantului Casian este mai rar, iar praznuirea lui se face o data la patru ani, pe 29 februarie.
Tot potrivit legendei, Nicolae de Myra ar fi fost unul din cei 318 participanti ai primului Conciliu din 325, de la Niceea, astazi İznik, Turcia.

Scrisoare catre Mos Nicolae

Prima data cand iti scriu
Si am mana tremuranda
Stiu ca tu aduci mereu
La copii rasplata multa.

Eu am fost copil cuminte
Si mi-am pregatit din timp
Niste ghetute frumoase
Ca sa pui din al tau prea plin.

Milostiv te stim cu totii
Incarcat cu jucarii
Mi-as dori ca-n toata lumea
S-aduci numai bucurii.

Daruri multe la copii
Sa aduci in prag de seara
Ghetele iar stau cuminti
Minunea ca sa o vada.
(Autor: Lazar Adina)

Sursa:interferente.ro

Frunza verde de albastru

Nichita Stanescu – Frunza verde de albastru

Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
si-am zis para de un mar,
minciuna de adevar,
si-am zis pasare de peste,
desclestare de ce creste,
si secunda-am zis de ora,
curcubeu de aurora,
am zis os de un schelet,
am zis hot de om întreg,
si privire-am zis de ochi
si ca-i boala ce-i deochi.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
ca am zis doar un cuvânt
despre întregul pamânt,
si de bine-am zis de morti
si de sase-am zis la sorti,
si am zis unu de doi
si zapada de noroi,
si am vrut sa fac cu gura
focul ce-l facea arsura
ca n-am fost trezit, ca dorm
pe un cal cu sa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân’ la sapte -
de la sapte pân’ la zece
mi-a cazut o viata rece,
de la frunza pân’ la umbra
mi-a cazut o viata dubla
ca pamântul si cu luna,
noaptea când stau împreuna.
Si-am zis verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
pe care ma tin calare
cu capul la cingatoare,
cu calcâiul la spinare
si cu ochiul în potcoave,
si cu inima-n silabe
de ma duc mari, ma duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza alba
de la floarea de zapada…
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
potcovit pe luna plina
cu miros de la sulcina,
înhamat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
si tinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
ca mi-a fost crescut pe umar
de din doi în doi un numar,
tot din trei în trei o iarba
si din patru-n patru-o salba,
si din cinci în cinci un pom,
si din sase-n sase-un om.
Frunza verde de albastru,
ma doare un cal maiastru,
vad în fata mov si verde,
coloarea care ma perde,
corcov vad cu veselie,
coloarea ce nu se stie,
mai aud si-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi si a nu fi,
când îmi cade umbra lunga
pe sub ochii grei cu punga.
Si-am zis aripa de pene
ca sa zbor cu ea prin vreme,
si-am zis mar ca sa zic sâmburi,
si-am zis pom ca sa zic scânduri,
si-am zis nord ca sa zic suduri
si dulceata ca sa sudui,
si-am zis inima la piatra
si cântec la tot ce latra,
si potcoava
la octava,
si uscata la jilava,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieras de os,
din osul de la picior
care-mi cânta cu fior,
si din osul de la mâna
fluierând o saptamâna,
din osul de la arcada
recea lumii acolada
peste doua oase mari
unde stau ochii polari.
Si-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncalecare pe-o sa,
pe o sa de cal maiastru,
foaie verde de albastru.

sursa:versuri si creatii.ro
sursa foto:aagarrabeitia.files.wordpress.com

Clovnul

Clovnul
de Dan Herciu

Un clovn, bătrân sărmanul, plecat în pribegie
cu pasul cam nesigur, gândea cu nostalgie
la ziua aceea-n care trebuit-a să se nască,
ursit ca pe-a lui faţă să poarte în veci o mască

Îşi amintea bătrânul, privind înspre înalt
de fata-i împarţită-n doua părţi de vină,
de ochiul care râde şi-mprăştie lumină;
şi cum plângea tristeţea, solemn, în celălalt

Trăise toată viaţa-n a circului arenă
iar sufletu-i secase făcând oameni să râdă
luptau în el dileme purtând drapele-n bernă
cu urâţenia caldă şi frumuseţea hâdă..
…………………………………………….

Acum se terminase calvarul scump platit
si-n el renaşte omul din clovnul ce-a albit;
dar vai ! ce jocuri sumbre, ce ironii cereşţi
toţi oamenii din juru-i se acundeau sub măşti

şi pentru prima dată el a trădat tăcerea
şi sa-ntrebat , patetic, cu o aură de sfânt:
e o iluzie oare ce-mi tulbură gândirea
sau lumea-i plină de clovni şi eu…nu sunt

Sursa poezie:poezie.ro

Sursa foto:Florin Florea

Postat in poezie. Etichete: , . Lasă un comentariu »
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.