De 15 ori batut in cap…

Plimbari cu vaporasul pe gratis

Bucureştenii se vor putea plimba gratuit cu vaporaşul pe lacul Herăstrău, luni, începând cu ora 12.00, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement organizând şi un eveniment cu fanfară militară, o slujbă religioasă şi o paradă de ambarcaţiuni, de Ziua Marinei Române.
Turiştii şi bucureştenii vor sărbători Ziua Marinei, luni, la Debarcaderul Central (Pavilion H) din zona Lacului Herăstrău, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement (ALPAB).

Începând cu ora 12.00 şi până la ora 20.00, vizitatorii sunt aşteptaţi la plimbări gratuite cu vaporaşul pe lac.

Evenimentul va începe cu ridicarea pavilionului si a marelui pavoaz, în prezenţa gărzii de onoare şi a fanfarei militare, după care vor urma oficierea unei slujbe religioase de comemorare a marinarilor căzuţi la datorie, apariţia “zeului Neptun”, parada vaporaşelor si lăsarea la apă a ancorei de flori.

Marinarii ALPAB vor încheia programul cu jocuri marinăreşti tradiţionale, precum trasul la parâmă şi umplerea butoaielor cu apă.

“În această zi specială pentru marinarii români vom sărbători pe Lacul Herăstrău devotamentul şi pasiunea cu care aceştia şi-au dus la îndeplinire misiunile. Îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care vor dori să ne fie alături la acest eveniment, ocazie cu care vom oferi vizitatorilor plimbări gratuite cu vaporaşul”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB, citat în comunicatul de presă.

Pe Lacul Herăstrău vor fi prezente 12 ambarcaţiuni, cu un număr total de 400 de locuri.

De asemenea, vor fi disponibile pentru plimbări 60 de bărci cu rame şi 60 de hidrobiciclete, care pot fi închiriate pentru cinci lei pe oră-bărcile şi 10 lei pe oră-hidrobicicletele.

Începând de marţi, bucureştenii vor plăti pentru o plimbare cu vaporaşul cinci lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii şi pensionari.

Sursa:mediafax

Cat mai ai pana…

Testul măsoară dimensiunea telomerilor – capetele cromozomilor – care reprezintă unul dintre cei mai precişi indicatori ai ratei de îmbătrânire, scrie dailymail.co.uk.

Cromozomii sunt structurile care înmagazinează întreg materialul genetic din celulele umane. Telomerii reprezintă structurile de protecţie de la capătul fiecărui cromozom, iar cu cât aceştia sunt mai lungi, cu atât şansele la o viaţă lungă sunt mai mari.

Telomerii protejează ADN-ul împotriva uzurii şi rupturii. Din momentul în care suntem concepuţi, aceştia încep să se scurteze. Începând cu vârsta mijlocie, telomerii sunt atât de scurţi încât nu mai pot proteja ADN-ul. Acesta este motivul pentru care pielea începe să se lase, iar sistemul imunitar devine fragil. Există şi riscul apariţiei diabetului sau a bolilor de inimă.

Sursa:mediafax

Centrul care realizează acest test se numeşte Life Length şi are sediul în Madrid. Unul dintre fondatorii companiei este medicul Maria Blasco, directorul Centrului Naţional de Cercetare a Cancerului din Spania.

Medicul pretinde că metoda folosită este extrem de precisă şi poate determina procentul telomerilor scurţi din organismul unui om, care sunt periculoşi pentru sănătate.

Taxa de testare este de 500 de euro, la care se adaugă costul transportului sângelui către laboratorul din Spania. Până în prezent, Life Lenght a funcţionat la scară mică: doar 500 de persoane se află în baza de date a laboratorului, însă popularitatea acestuia creşte, astfel încât o persoană care vrea să îşi facă testul va trebui să aştepte până la toamnă,continuare.

Sfatul medicului pentru persoanele preocupate de lungimea telomerilor este să facă exerciţii fizice, să mănânce multe fructe şi legume, să renunţe la fumat şi să consume mai puţin alcool.

Impanatul boului

Un obicei unic în ţară de Rusalii se ţine în localitatea clujeană Batin. Aici se organizează “împănatul boului“, eveniment ce constă într-o procesiune care se desfăşoară pe uliţele satului, personajul principal fiind un bou împodobit cu ghirlande de flori.
În zorii zilei de Rusalii, un grup de tineri din sat fac din flori de câmp şi spice de grâu o cunună ce va fi aşezată pe coarnele boului, ea reprezentând simbolul rodniciei. După slujba de la biserică, ei pornesc, călare, de la un capăt la altul al satului, urmaţi de alaiul de fete care însoţesc boul împăunat cu crengi verzi, flori şi beteală, dar şi de muzicanţi. Alaiul astfel format opreşte în dreptul caselor, iar ţăranii stropesc boul cu apă ca să aibă parte de belşug la toamnă.

Alţii plătesc pentru onoarea de a se fi oprit boul în dreptul casei lor. Când ajunge în dreptul bisericii, boul este alungat de călăreţi de pe un deal, iar fata care-l prinde prima de coarne ştie că se va mărita în anul respectiv. Totul se încheie cu o petrecere la căminul cultural în care se dansează până târziu.
Impanatul boului sau sărbătoarea moşceilor este un spectacol folcloric al încrederii omului în triumful Soarelui a cărui energie dă siguranţă belşugului şi speranţă de bunăstare. Obiceiul este o perpetuare a unor ritualuri mitice din vremea dacilor care atribuiau unor forţe divine puternica revărsare de lumină, căldură şi culoare ce declanşază spre sfârşitul primăverii o fantastică explozie vegetativă care înveseleşte lumea şi sufletul omului”, a declarat etnologul Vasile Cosma. Impanatul boului se mai pratică şi în satele Tăure, Căianu Mic, Chintelnic şi Şieu Cristur

Eat red! Live green!

Ciresele sunt deosebite prin savoarea lor dar si prin aportul de elemente nutritive
aduse organismului. Luna iunie ni le ofera din belsug, asadar sa profitam…

CIRESELE

Prezente in Europa inca din anul 1000 i.e.n, prima oara in Elvetia, ciresele sint originare din
orientul Mijlociu. Legenda spune ca ar fi fost descoperite la malul Marii Negre de catre romani.
Alti cercetatori au adus dovezi ca originea lor e mult mai indepartata. In Franta, in perioada
Evului Mediu, Louis al XV-lea era mare amator de cirese si incuraja cultura si dezvolatrea unor
noi specii.
Calitati nutritive
Sezonul cireselor este in lunile mai si iunie, iar ele anunta sosirea unor frumoase zile de vara.
Cele mai dulci dintre fructele rosii, furnizeaza in jur de 68 Kcal la 100 g (284 J) si o cantitate
apreciabila de vitamina C (15 mg la 100 g) si de provitamina A.
Bogatia lor in potasiu le da proprietati diuretice, iar fibrele pe care le contin stimuleaza functia
intestinala. In trecut, se utiliza uleiul extras din simburele de cirese pentru durerile reumatismale
si pentru a facilita eliminarea calculilor renali. Se spune ca sint capabile sa indulceasca zilelele
„in care esti prost dispus”.
Un studiu recent efectuat de Centrul Dentar Forsyth (S.U.A), a aratat ca sucul de cirese joaca
un puternic rol antibacterian si poate neutraliza, in aproape 9 din 10 cazuri, activitatea enzimelor
implicate in formarea placii dentare. Pigmentul antocian care coloreaza cireasa in mod natural,
face parte dintre colorantii alimentari autorizati si inscrisi in codul european ca E163.
Cum sa le alegem?
Dovada prospetimii este data de coditele verzi. Ciresele trebuie sa fie stralucitoare, carnoase si cu o culoare vie. Dar atentie: nuantele de culori si uniformitatea culorii depinde de specie.
Cum sa le preparam si sa le conservam?
Foarte zemoase, ciresele trebuie consumate rapid pentru a nu-si pierde calitatile si savoarea.
Atrag mirosurile altor alimente si de aceea daca le pastram la frigider este bine sa le acoperim .
Pot fi congelate, dar sint foarte bune si in compot, dulceata sau pentru prepararea coniacului de
cirese.
Trucuri
– pentru a le scoate simburii astfel incit sa pastram cit mai mult din pulpa fructului, se tin timp de
o ora in apa cu gheata.
- adaugarea de coaja de lamiie, pastreaza savoarea compotului de cirese.
- pentru a grabi decongelarea cireselor, se toarna peste ele o lingura de alcool parfumat
(coniac, lichior).

Sursa:Dr. Laura Margareta Bara Medic medicina sportiva Consultant in probleme de nutritie

Flying Mouse 365

Chow Hon Lam este un designer pentru tricouri din Malaezia si a realizat o serie de ilustratii foarte creative.
El este de asemenea si caricaturist, iar proiectul sau, “Flying Mouse 365 presupunea crearea unei ilustratii pe zi, timp de un an.
Chow lucreaza si colaboreaza acum cu branduri precum AirAsia, Nike, Lotus F1, MARTELL VSOP, KLUE, and Dave Matthews Band.
Vezi mai mult aici.
Iata una din ele!

Sursa:Apropo.ro

Germ Genie

Tastatura calculatorului se umple cu bacterii foarte periculoase pentru sanatate. Chiar daca cei mai multi aleg sa ignore advertismentele specialistilor, o companie a creat si a dezvoltat Germ Genie, un aparat care ucide 99% dintre microbii prezenti pe tastatura, anunta realitatea.net.

Conform rezultatelor unor teste efectuate la Universitatea britanica Hertfordshire, Germ Genie a reusit sa curete tastatura calculatorului de germeni precum E.Coli, Stafilococul Auriu si Bacilul Subtillis in proportie covarsitoare de 99%, si asta in doar doua minute. Iar in zece minute Germ Genie indeparteaza microbii de pe intreaga suprafata a tastaturii.

Aparatul detecteaza miscarile degetelor pe tastatura computerului, si, dupa ce utilizatorul si-a terminat treaba, tastatura este curatata cu ajutorul unei lumini ultraviolete. Astfel, urmatoarea persoana care va utiliza computerul se va putea bucura de o tastatura curata.

Sursa:paginamedicala.ro

Ce nu stiai despre tine!

Pielea are patru culori

Primii pigmenti sunt cei crem-alb. La suprafata epidermei, vasele sanguine capilare dau pielii o usoara nuanta de roz. Apoi mai in profunzime apar pigmentii galbeni. De asemenea, culoarea epidermei este influentata si de diverse tonuri de culoare neagra, create prin secretia de melanina, aparuta la randu-i ca un raspuns al organismului fata de razele ultraviolete emise de Soare. Aceste patru tipuri de pigmenti sunt prezente la toate rasele umane, dar in proportii diferite.

Stomacul uman secreta acid coroziv

Exista un lichid foarte periculos pe care nici cel mai riguros control la aeroport nu ti-l poate confisca: acesta se gaseste in stomacul tau. Celulele stomacului uman secreta acid clorhidric, un compus coroziv folosit pentru tratarea metalelor in industrie. Acesta poate sa rugineasca otelul, dar mucoasa care acopera stomacul pastreaza lichidul otravitor in sistemul digestiv, acesta ajutand la digestia alimentelor.

Pozitia corpului afecteaza memoria

Nu-ti mai amintesti ziua de nastere? Incearca sa te asezi in genunchi, poate ai mai multe sanse de reusita. Amintirile sunt o parte din simturile tale. Un miros sau un sunet pot evoca episoade din copilarie sau din adolescenta. Conexiunile pot fi evidente sau misterioase. Potrivit cercetatorilor, episoadele din trecut iti revin mai repede in memorie cu cat pozitia corpului este asemanatoare cu aceea pe care o aveai in timpul unui eveniment anume.

Oasele pot fi rupte de hormoni

Oasele contin atat fosfor cat si calciu, ultimul fiind cel mai necesar cand vine vorba de muschi si nervi. Daca elementele de calciu sunt in scadere sau lipsesc, anumiti hormoni vor provoca ruperea oaselor pentru a produce cresterea nivelului de calciu din corp pana cand concentratia extracelulara revine la normal.

Mii de ovule raman nefolosite O adolescenta obisnuita are aproximativ 34.000 de foliculi nedezvoltati (saculeti care au in centru un ovul nedezvoltat), iar in cazul unei femei trecute de 40-50 de ani, ovarele vor produce din ce in ce mai putin estrogen. Pentru ca se vor dezvolta insuficient, foliculii nu vor mai elibera ovule la fel de usor ca inainte si se vor deteriora. Astfel mii de ovule ramanand neutilizate de catre ovare.

Pubertatea remodeleaza structura creierului

De ce este adolescenta atat de problematica? La baieti, testosteronul influenteaza dezvoltarea neuronilor, dar are si efecte asupra comportamentului. Astfel, pe masura ce cortexul frontal se maturizeaza, sunt de asteptat fenomene precum instabilitate emotiva, apatie, lipsa de fermitate in luarea deciziilor.

Si rasul e contagios

Fenomenul cascatului contagios a fost studiat ani intregi de nenumarati cercetatori fara ca acestia sa-l poata explica, Cand cineva casca, automat o face si cel care priveste persoana respectiva. Studii recente au demonstrat insa si ca rasul se ia. Se pot inregistra totusi unele diferente. Astfel, rasul contagios este un caz particular care deseori serveste drept liant social. Auzind o persoana care rade, regiunea creierului responsabila de miscarile faciale este stimulata intr-un mod pe care noi oamenii nu il constientizam.
ras

Creierul mare… duce la aparitia maselelor de minte

Uneori, trasaturile corporale inutile sunt pastrate de organism din simplul motiv ca acestea nu-i dauneaza cu nimic. Cu toate acestea, maselele de minte nu au fost intotdeauna doar o sursa de venituri pentru dentisti. In trecutul indepartat al speciei noastre, maselele de minte aveau rolul unui al treilea set de molari, folosit la mestecarea carnii crude. Odata cu cresterea capacitatii craniene si a creierului, structura mandibulei umane a fost supusa schimbarii evolutive. Din aceasta cauz,a cavitatea bucala este ” aglomerata” cu aceasta pereche suplimentara de masele.

Temperatura exterioara influenteaza starea membranelor nazale

Majoritatea celulelor din corpul uman contin organite denumite cili, care au un rol major in digestie sau auz. In interiorul nasului, acesti cili ajuta procesul de tranzit al mucusului din cavitatea nazala. Vremea rece incetineste acest proces de drenare, ceea ce duce la scurgerea exterioara a mucusului din nas.

Mancam de fapt in numele creierului

Cu toate ca are o greutate egala cu doar 4-5 % din greutatea intregului corp, creierul necesita 20 -25% din oxigenul si caloriile necesare organismului. Pentru a-l pastra in functiune, un numar de trei artere majore cerebrale pompeaza in mod constant oxigen din sange spre creier. Blocarea uneia dintre aceste artere, cauzata de traume fizice sau alimentatie necorespunzatoare, da nastere anevrismului cerebral.

Sursa:stirileprotv.ro

Chipul comun

Lisa DeBruine si Ben Jones, doi psihologi de la Universitatea Aberdeen din Scotia, au creat in cadrul unui experiment, realizat de Faceresearch.org, portretul-robot cu chipul cel mai comun al femeilor din fiecare tara.

Acestia au fotografiat mii de femei din intreaga lume, cu varste cuprinse intre 20 si 50 de ani, apoi au studiat pozele pentru a gasi trasaturile cele mai intalnite la femeile din fiecare tara.

Cu ajutorul graficii computerizate, Lisa DeBruine si Ben Jones au realizat portretul-robot al acestora specific fiecarei natii.

Sursa:apropo.ro

Dintre cele doua…

Descoperă pe care dintre cele două emisfere ale creierului o foloseşti preponderent şi ce semnificaţie are acest lucru.

Creierul are două emisfere care sunt făcute să lucreze împreună. Emisfera stangă controlează partea dreaptă a corpului, iar emisfera dreaptă contolează partea stângă. Deşi cele doua emisfere funcţionează împreună, una dintre ele are “prioritate” şi este folosită mai mult decât cealaltă.

Pentru a testa ce parte a creierului foloseşti în mod preponderent da click pe imagine si priveşte timp de 30 de secunde:

Conform www.heraldsun.com.au, daca imaginea femeii se misca in sensul acelor de ceasornic, inseamna ca iti folosesti preponderent partea dreapta a creierului. Daca imaginea femeii se misca in sens invers acelor de ceasornic, inseamna ca iti folosesti preponderent partea stanga a creierului.

Si acum interpretarea:

Emisfera stanga este “sediul” calculului logic, cifrelor, rationamentelor, capacitatii de analiza si abstractizare. Prin ea, orice perceptie se traduce in reprezentare logica, semantica si fonetica. Emisfera stanga este logica, rationala, matematica, aristotelica, stiintifica, calculata.

Persoana dominata de emisfera stanga prefera detaliile, prezinta logic faptele, are preferinta pentru relatiile cauzale unilaterale (cauza – efect). Ea cauta sa aibe explicatii pentru orice, gandirea fiind metodica si structurata.

Emisfera dreapta este “sediul” gandirii fara limbaj, al intelegerii nonverbale, al recunoasterii formelor, perceptiilor spatiale. Ea este responsabila pentru tonul si intonatiile vocii, pentru ritm, muzica, imaginatie, simtul culorilor, visarii. Emisfera dreapta este intuitiva, ilogica, irationala, poetica, imaginativa, romantica, mitica, religioasa.

Persoana care are emisfera dreapta dominanta are o memorie video spatiala, prefera o abordare intuitiva, interactiva, sintetizand relatiile intre obiecte, folosind asociatiile de idei, reconstituind informatiile intr-un tot unitar. Emisfera dreapta este “sediul” competentei artistice si muzicale, a imaginatiei creatoare.

Sursa:apropo.ro

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.