Pogoniciul

Obiceiul Pogoniciului este respectat cu sfinţenie în comuna mureşeană Sînmihaiu de Pădure.
Nu toate obiceiurile de Paşte sunt legate de ciocnitul ouălor. În comuna mureşeană Sînmihaiu de Pădure, primul gospodar al satului este fugărit de săteni, iar dacă este prins este aruncat în pârâu. Şi nu e totul, după ce se usucă, pogoniciul, căci aşa-i zice, trebuie să dea de băut la tot satul. Imediat după slujba de Învierea Mică, pogoniciul se pregăteşte să alerge.
Scopul e să ajungă în turnul bisericii şi să bată clopotele. Dacă reuşeşte, este cinstit de tot satul, dacă nu, e aruncat în pârâu. Odată regulile stabilite, pogoniciul şi urmăritorii îşi ocupă poziţiile.

Anul acesta, pogoniciul n-a prea avut succes. A fost prins în doar câteva minute. Nici pe vremuri, îşi amintesc bătrânii satului, pogoniciul nu prea avea şanse în faţa urmăritorilor.

Obiceiul spune că tinerii trebuie să încheie ziua într-o horă mare în care pogoniciul să-i cinstească pe cei care l-au prins.

Sursa:realitatea.net

Anunțuri

Un răspuns to “Pogoniciul”

  1. I.B. Says:

    Interesant. E greu să adopţi un asemenea nume 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: