Cat mai ai pana…

Testul măsoară dimensiunea telomerilor – capetele cromozomilor – care reprezintă unul dintre cei mai precişi indicatori ai ratei de îmbătrânire, scrie dailymail.co.uk.

Cromozomii sunt structurile care înmagazinează întreg materialul genetic din celulele umane. Telomerii reprezintă structurile de protecţie de la capătul fiecărui cromozom, iar cu cât aceştia sunt mai lungi, cu atât şansele la o viaţă lungă sunt mai mari.

Telomerii protejează ADN-ul împotriva uzurii şi rupturii. Din momentul în care suntem concepuţi, aceştia încep să se scurteze. Începând cu vârsta mijlocie, telomerii sunt atât de scurţi încât nu mai pot proteja ADN-ul. Acesta este motivul pentru care pielea începe să se lase, iar sistemul imunitar devine fragil. Există şi riscul apariţiei diabetului sau a bolilor de inimă.

Sursa:mediafax

Centrul care realizează acest test se numeşte Life Length şi are sediul în Madrid. Unul dintre fondatorii companiei este medicul Maria Blasco, directorul Centrului Naţional de Cercetare a Cancerului din Spania.

Medicul pretinde că metoda folosită este extrem de precisă şi poate determina procentul telomerilor scurţi din organismul unui om, care sunt periculoşi pentru sănătate.

Taxa de testare este de 500 de euro, la care se adaugă costul transportului sângelui către laboratorul din Spania. Până în prezent, Life Lenght a funcţionat la scară mică: doar 500 de persoane se află în baza de date a laboratorului, însă popularitatea acestuia creşte, astfel încât o persoană care vrea să îşi facă testul va trebui să aştepte până la toamnă,continuare.

Sfatul medicului pentru persoanele preocupate de lungimea telomerilor este să facă exerciţii fizice, să mănânce multe fructe şi legume, să renunţe la fumat şi să consume mai puţin alcool.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: